22 dec. 2014

Paradisuri fiscale (IV). Exemple.

Gibraltar (Stânca Gibraltarului)
Paradisul cumpărăturilor şi scutirii de impozite. În zonă sunt mulţi muncitori marocani iar interesele lor nu sunt apărate de nimeni; se tem de şomaj, expatriere etc.; în anul 1994, pentru prima dată în istoria Gibraltarului s-a pus problema şomajului.
Cine doreşte să devină rezident permanent al Gibraltarului are nevoie de două scrisori de recomandare prin care guvernul te caracterizează ca fiind demn de noul statut. Persoanele fizice plătesc taxe doar pentru primii 90000 dolari din venitul total, ceea ce reprezintă un maximum de 56000 dolari, indiferent de suma din cont. Companiile sunt practic scutite de plata contribuţiilor către stat cât timp nu desfăşoară activităţi aici. Ele contribuie la bugetul local cu 200 dolari anual. Există taxe de timbru pentru proprietăţile deţinute şi taxe de import.
Isle of Man. Regiunea are propriul guvern, dar e încă dependentă de Marea Bitanie. Cu toate acestea, oficialii insulei administrează după bunul plac lucruri importante cum ar fi taxele. Această jurisdicţie e de mulţi ani considerată un paradis fiscal, dar şi unul dintre cele mai sigure şi mai atractive zone de offshore. Aici nu există taxe pentru profiturile realizate din vânzarea investiţiilor de capital sau impozite pentru transferurile de capital şi nici taxe de timbru. Există însă TVA şi o taxă pe venit, dar care nu depăşesc 18%. În plus, guvernul reduce constant acest procent, ajungând până acum (2007) şi la 10%. Autorităţile speră că, în următorii patru ani, corporaţiile nu vor mai fi taxate cu niciun impozit pe profit.
Belize (Hondurasul Britanic) - o ţară situată la sud de Mexic, în zona pan-americană. În 1981, Belize şi-a câştigat independenţa şi e azi parte a Commonwealthului. Capitala e Belmopan, dar centrul comercial e Belize City, care e cel mai mare oraş din Belize. Limba oficială e engleza. Cu o politică şi o monedă stabilă - dolarul belizean - Belize e o alternativă demnă de luat în seamă cînd se caută un refugiu de taxe în Pan-America. Sistemul de drept e cutuma şi e structurat ca în U.K. Regina Angliei e şeful statului, reprezentată de guvernator. U.K. e răspunzătoare de integritatea teritorială a ţării. Statutul companiilor: Compania de Comerţ Internaţional e instrumentul cel mai des folosit şi recomandabil şi în Belize.
Numele companiei: unele cuvinte sunt interzise (ex.: Assurance, Bank Society). Capital: stuctura standard a companiilor are un capital social de 10.000 $ americani. Acţiuni/acţionari: identitatea acţionarilor nu trebuie dezvăluită guvernului belizean. Acţiunile la purtător sunt permise. Capitalul social poate fi în orice monedă. Adunarea generală e autoritatea supremă; nu e obligatoriu să fie ţinută anual. Consiliul de administraţie: e obligatoriu doar un administrator, iar acesta poate fi o persoană fizică sau o societate (administrator unic). Beneficiarul: nu trebuie dezvăluit. Secretar: nu e obligatoriu. Registru contabil: nu e obligatoriu pentru companiile IBC. Înregistrarea conturilor: nu e obligatorie şi conturile bancare pot fi ţinute oriunde. Declaraţia anuală cu privire la acţionari: nu e prevăzută. Expert contabil: deoarece o IBC nu operează în Belize, nu e obligatorie nicio expertiză sau expert contabil. Controlul schimburilor: nu există. Registru public: statutul şi articolele de asociere trebuie păstrate în registru public. Companii pentru achiziţie: companiile gata constituite, de achiziţie imediată, sunt întotdeauna disponibile. Acestea au o structură standard cu un capital social de 10.000 USD. Constituirea: companiile pentru achiziţie sunt gata în 24 h. Formarea unei noi companii necesită 10-14 zile. Acorduri tarifare reciproce: nu există acorduri cu ţări europene.
Panama. Republică cu o suprafaţă de cca. 76.00 kmp, situată între Costa Rica şi Columbia, formează istmul ce uneşte America de Nord cu cea de Sud. Panama a fost o colonie spaniolă până în 1821, când a devenit o parte a Marii Columbia a lui Simon Bolivar. În 1903 Panama a rupt alianţa cu Columbia şi a devenit o republică independentă. Spaniola e limba oficială, dar mulţi locuitori din Panama City şi din Colon vorbesc engleza.
Unii numesc Panama Elveţia Americii Latine, dar locuitorii afirmă că aici se trăieşte mult mai bine ca în Elveţia. Rezidenţii străini şi corporaţiile sunt scutiţi de taxe. Costurile de trai şi cele administrative sunt minime. Ţara, în plină dezvoltare, începe să devină neîncăpătoare pentru numarul mare de străini care vor să se pensioneze aici.
Statutul companiilor: compania non-rezidentă pe acţiuni a fost pană în iunie 1995 singura companie disponibilă. Oricum, de la aceasta dată, Panama a inclus şi fundaţiile ca parte a serviciilor ei. Numele companiilor: poate fi în orice limbă, dar trebuie să se termine în Inc., Corp.sau S.A., Limited nu e suficient. Capital: nu e nevoie de un capital minim şi acesta poate fi în orice monedă. Acţiuni / acţionari: sunt permise acţiuni la purtător şi nominale. Deoarece nu e cerut un număr minim de acţionari, regulamentul de asociere al comapaniilor panameze va prevedea în general minimum doi. Adunarea generală: o adunare generală se va ţine la data stipulată în articole dar poate fi ţinută oriunde. Consiliul de administratie: compania trebuie să aibă cel puţin trei administratori, care nu trebuie să fie acţionari. Administratorii persoane juridice nu sunt permişi. Numele şi adresele administratorilor vor apărea în articolele de constituire şi schimbările ulterioare trebuie înregistrate şi trebuie să dea naştere la schimbări statutorii. Beneficiarul nu trebuie divulgat. Secretar: e obligatoriu un secretar; un secretar-companie nu e permis, dar poate fi unul dintre administratori. Sediul /  agentul înregistrat: agentul înregistrat trebuie să domicilieze în Panama. Registru contabil: nu se cere. Înregistrarea conturilor: nu se cere şi conturile pot fi ţinute oriunde. Declaraţii anuale cu privire la acţionari: nu sunt prevăzute, atâta vreme cât nu se execută activităţi comerciale în Panama. Expertiza contabilă: nu se cere. Controlul schimburilor: nu. Registru public: modul de constituire e înregistrat în Registrul public. Companii gata constituite: sunt disponibile. Constituirea durează 3-7 zile. Panama nu a încheiat acorduri tarifare reciproce cu ţările europene. (Adevărul, 4.05.2007)

Nota. Articolul nu epuizează subiectul şi de la data informaţiilor e probabilă existenţa unor modificări; pt. surse info vezi Părţile I, II, III.